Activități de vacanță la Fisherman’s Colibița Resort
Spune-mi ce îți place să faci în vacanță ca să iți spun ce fel de persoana ești! Ești genul care, atunci când merge în vacanță sau concediu preferă să se relaxeze pe deplin și să se lase purtat de val sau de adierea vântului? Sau iți dorești să experimentezi lucruri noi și să pornești în aventuri? Poate vrei să le încerci pe amândouă.
Oricare ar fi gusturile tale, ești persoana potrivită care să vina în vizită la Fisherman’s Colibița Resort. Complexul nostru îți oferă o paletă foarte largă de activități, pe care ți le vom prezenta în detaliu în cele ce urmează.
Lacul
Pentru cei ce vor să exploreze lacul Colibița, avem pregătite o multitudine de opțiuni, precum:
– hidrobicicletă,
– caiac,
– canoe,
– bărci cu vâsle,
– vaporaș,
– pescuit.
Nu trebuie să fii un sportiv desăvârșit că să vâslești cu caiacul pe lac, iar plimbările liniștite cu barca sau hidrobicicleta pot cuceri chiar și pe cei mai puțin aventuroși. Pe lângă asta, poți face plaja pe malul lacului și te poți bucura de priveliști inedite la apus.
Piscine
Daca îți place apa, dar nu vrei să te plimbi pe lac, poți să înoți în piscinele exterioare cu apă încălzită cu ajutorul panourilor solare. Iar daca vremea nu te lasă să stai afara, avem și piscină interioară unde te poți destinde în voie.
Ca relaxarea să fie completă, punem la dispoziție oaspeților noștri și jacuzzi, saună și masaj.
Natura
Resortul Fisherman’s Colibița se află într-o zonă de munte, așa că activitățile în natură sunt și ele incluse pe lista noastră. Te poți bucura de o drumeție ghidată prin împrejurimi, în timp ce culegi fructe de pădure de sezon și poți admira natura în forma ei cea mai pură urmărind păsările. Dacă nu îți dorești să mergi prea mult pe jos, îți punem la dispoziție și plimbarea cu trăsură. Iar dacă vrei să te bucuri de aerul cel mai curat, să vezi cum sunt crescute animalele și să guști și tu din produse tradiționale direct de la sursă, te invităm să faci o vizită la stâna Park West. Acolo vei putea încerca diverse tipuri de brânzeturi preparate de către ciobani, pastramă și tocăniță de berbecuț, dar și băuturi preparate local precum pălincă bistrițeană.
Sporturi și activități de relaxare
La Fisherman’s găsești ceva de făcut cât e ziua de lungă. Poți face jogging, trekking sau airsoft, poți închiria biciclete sau să iți inviți prietenii la un meci de fotbal sau tenis pe terenul nostru. În cazul în care nu-ți dorești să alergi, poți juca tenis de masă și îți punem la dispoziție și mese de biliard, fusball și table de darts. Iar seara, că să te relaxezi, te invitam să vizitezi crama Fisherman’s și să ni te alaturi la un foc de tabără.
Activități pentru copii
Atunci când nu merg cu tine la plimbare prin pădure sau la piscina, cei mici se pot juca în siguranță în spațiile exterioare special amenajate, pot sări în trambulina elastică sau pot interacționa cu animăluțele de la mini ferma Fishermans’s.
Fie că ți-ai ales deja activitățile, fie că nu, noi te așteptăm. Contactează-ne direct de pe site, pe pagina de Facebook: Fisherman’s Colibița sau la telefon: 0746-511961; 0746-051344.
Legendele Lacului Colibița
În Munții Călimani, Marea de la munte, cum mai este numit lacul Colibița, reprezintă un loc al opuselor. Deși, în esență, acesta este un lac artificial, născut dintr-o necesitate, cadrul natural fascinant păcălește și cei mai abili ochi.
Farmecul acestuia se datorează atât zonei împădurite, parcă ascunse de om, cât și aerului curat, răcoros. Datorită acestui aer, de-a lungul secolelor, mulți străini și români au decis să bată drumul lung și anevoios în căutarea unui tratament pentru diverse afecțiuni. Drept urmare, fiecare și-a pus amprenta asupra locului, iar lacul a devenit în sine un punct central al legendelor, care mai de care mai misterioase.
Cu toate acestea, majoritatea legendelor se leagă de un eveniment dureros, anume inundarea fostului sat și relocarea forțată a sătenilor. Amintirea caselor dărâmate, scufundate și pierdute pentru totdeuna reprezintă o amintire sfâșietoare, dar ale cărei ecouri le vei regăsi în folclor.
Ori, dacă plănuiești să faci o vizită pentru a te bucura de aerul curat, peisajul rustic și minunatele trasee montane (precum Pasul Tihuța sau Tăul Zânelor), le vei auzi chiar de la localnici. Totuși, noi ne-am gândit să ți le prezentăm pe cele mai frecvente fiindcă este important să cunoști istoria locului pentru a te bucura și a simți vraja ce-l înconjoară, dar și pentru a înțelege istoria din spatele acestuia.
Prezicerile lui Moș Gabris
Legendele lacului Colibița au prins contur prin legenda lui Moș Gabris. Acesta, un fel de profet al satului care a trăit între 1861-1914, a prevestit că satul va fi scufundat. Acest lucru a fost întărit și de faptul că înainte a prevestit că mormântul fratelui său va fi luat de o viitură.
Într-adevăr, în anul 1979, s-a decis inundarea satului pentru amenajarea lacului ce avea să-i poarte numele. Crearea lacului a avut ca scop dezvoltarea unei surse hidroenergetice, dar și alimentarea cu apa a municipiului Bistrița. Mai mult, inundațiile fiind frecvente în această zonă, crearea unui lac ar fi protejat și alte localități din împrejurimi.
Drept urmare, se poate înțelege de unde se inspira Moș Gabris pentru profețiile sale și de ce acestea aveau un sâmbure de adevăr.
Satul scufundat și blestemul
Superstiția aceasta este strâns legată de credința localnicilor, biserica jucând un rol important în viața acestora. Asemenea altor legende din spațiul românesc, se spune că distrugerea unei biserici, va aduce cu sine consecințe nefaste în viitor.
Nedorind să-L mânie mai tare pe Dumnezeu, autoritățile nu au demolat biserica și astfel dacă te uiți cu atenție prin apa limpede a lacului, se spune că vei putea zări biserica fostului sat și câteva case ce-o înconjoară.
Totuși, inundarea unei biserici nu este prea departe de distrugerea acesteia. Evenimentul fiind dublat de încăpățânarea oamenilor de a nu părăsi casele ce înconjurau biserica și demolarea celorlalte, crearea lacului a avut un preț. Localnicii vorbesc despre un blestem: lacul cere suflete, lucru ce ar explica numărul mare de oameni care se îneacă și faptul că nu mai sunt găsiți. Conform legendei, acest tribut trebuie plătit anual.
Peștii
O dată cu blestemul amintit mai sus, s-au născut în adâncurile apei și niște creaturi monstruoase ce seamănă cu peștii. Fie că o vezi ca pe o încercare a explicării fenomenului dispariției oamenilor, fie ca pe o legendă separată, acești pești bântuie lacul de jur-împrejur, mai ales noaptea. Oamenii nu-i văd și nu-i aud, de aceea este foarte ușor să fii tras în adâncurile apei și să fii devorat de aceștia.
Dacă ți-am stârnit interesul, te invităm să parcurgi drumul șerpuit din Bistrița Bârgăului și când vei vedea barajul de acumulare, vei știi că ai ajuns la destinație. De asemenea, de-a lungul drumului vei afla și despre Pasul Tihuța și castelul lui Dracula, peștera Izvorul Tăușoarelor, Parcul Național Munții Rodnei și Tăul Zânelor și cine știe, vei descoperi o altă legendă a lacului Colibița.
Nu mai aștepta! Contactează-ne direct de pe site, pe pagina de Facebook: Fisherman’s Colibița sau la telefon: 0746-511961; 0746-051344.
De ce sunt drumețiile montane o idee perfectă pentru vacanță
Când vrei să evadezi și să pleci departe de locurile aglomerate și haotice, stațiunile turistice precum Colibița sunt ideale. Ba mai mult, acestea pot fi cu ușurință întregite de drumeții pe munți și vizitarea locurilor înconjurătoare.
Indiferent că vrei să petreci timp cu familia, cu prietenii ori cu colegii de serviciu, drumețiile sunt mereu o idee bună! Iată de ce:
Relaxare
Pentru a ieși din cotidian e nevoie să faci activitățile pe care le omiți zilnic: să respiri aer curat și să faci mișcare. Pe lângă asta, reușești să te deconectezi de la tehnologie, să scapi de blocurile sufocante și să te bucuri de o priveliște superbă și un aer cum numai la Colibița găsești. Traseele ce duc la Pasul Tihuța, castelul Dracula sau stâna Parc West te vor încărca cu energie și liniște, având totodată parte de o experiență inedită.
Disciplina
Suntem tot mai obișnuiți să avem totul la îndemână la câteva click-uri distanță: informații, oameni, dar nu și peisaje și amintiri. Însă drumețiile sunt locul ideal în care le poți găsi. e nevoie să ne amintim din când în când că doar perseverând în ceea ce dorim să obținem vom reuși să excelăm, asemenea finalizării unei drumeții care se lasă întotdeauna cu peisaje rupte din povești. Și toate astea pentru că drumul constant și presărat cu încurajări și povești este mereu răsplătit pe măsură.
Petreci timp cu cei dragi
Și cum excursiile depind și de oamenii cu care le petreci, cel mai bun sfat este să îți inviți prietenii, colegii sau familia la o provocare care îi va bucura și destinde pe toți. Pe lângă timpul petrecut cu oamenii dragi din viața ta, reușiți să vă conectați și în afara activităților comune obișnuite și vă creați amintiri de neuitat. Ce poate fi mai plăcut de atât? Suntem siguri că după parcurgerea traseelor, cei dragi vă vor mulțumi.
În locul tău nu aș mai sta pe gânduri, programează-ți chiar acum zilele de cazare la Fisherman’s Colibița Resort și bucură-te de activitățile incluse în pachet, după care poți pleca într-o drumeție de doar câteva ore alături de cei dragi.
Nu mai aștepta! Contactează-ne direct de pe site, pe pagina de Facebook: Fisherman’s Colibița sau la telefon: 0746-511961; 0746-051344.
Aerul de Colibița- cel mai curat aer din țară?
Poluarea orașului te obosește zilnic și simți des nevoia de o pauză de la haosul cotidian urban. Locul ideal pentru a scăpa de el este lacul Colibița, localitatea cu cel mai curat aer din țară.
Lacul Colibița este situat strategic între doi munți – Bârgău și Călimani și este de fapt un lac ce s-a acumulat pe teritoriul unui vechi sat. Cu un bogat și bine cunoscut istoric, lacul este așezat la o altitudine de 900 de metri și este întins pe o suprafață de 5 kilometri lungime. Acesta s-a făcut cunoscut în urma construcției unei biserici ce a legat Colibița și Mureșenii Bârgăului, cu scopul de a simplifica transportul de lemne din regiune.
Scurt istoric
Cu toate acestea, inițial turismul zonei a început să fie exploatat datorită proprietăților curative ale aerului, Colibița fiind recunoscută drept localitatea cu cel mai pur aer din România. Beneficiile terapeutice ale localității au fost descoperite întâmplător, în anul 1883 când un cetățean din Bistrita cu numele Lewi și-a trimis la Colibița fata bolnavă de tuberculoză pentru odihnă și refacere. După trei luni fata s-a însănătoșit, iar cazul a făcut mare senzație în cercurile medicale din Bistrița. Un tratament similar a urmat arhitecta de origine elvețiană Erica Schuller, care de asemenea s-a întors după câteva luni sănătoasă. După 10 ani, la îndemnul și stăruința acelei Erica Schuller, s-a clădit peste apă un sanatoriu cu 10 camere, destul de bine utilat, care să întâmpine un număr crescând de bolnavi. Wili Janis a ridicat în anul 1900 o nouă clădire unde erau tratați bolnavii de TBC.
În timpul Primului Război Mondial armata germană a înființat aici barăci pentru răniți și convalescenți. Au ales acest loc fiindcă era ferit de vânturi și curenți, dar și pentru că au constatat că bolnavii tratați aici se vindecau mai repede.
În anul 1926 Societatea „Caritatea” din Cluj, condusă de Olivia Deleu, achizitionează clădirile construite de către Wili Janis. Aici ani de-a rândul, pâna în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, au fost tratați în mod gratuit studenții suferinzi de TBC.
Aerul ozonat din Colibița
Aerul pur reprezintă o adevărată resursă terapeutică de bază a stațiunii. În urma studiului compoziției aerului s-a determinat valoarea concentraţiei maxime de ozon de aici: 90 micrograme/mc – comparativ, valoarea medie în România fiind de 72,6 micrograme/mc.
Acest climat subalpin are un efect curativ asupra afecțiunilor cardiovasculare, hipertiroidiene şi reumatice, fiind bogat în radiații ultraviolete și aerosoli cu esențe volatile de terebentină. Climatul plăcut, constant, temperat și lipsit de curenţi puternici, cu aer ozonat, oferă zonei un caracter echilibrat, tonic și stimulent, în timp ce aclimatizarea este ușoară la această altitudine.
Deci, nu degeaba stațiunea Colibița reprezintă un imens interes turistic, pe lângă frumusețea aparte pe care zona o prezintă, „lacul din Munții Călimani” are numeroase facilități terapeutice. Fisherman’s Colibița Resort a reușit să integreze activități ideale ce întregesc beneficiile naturii și să ofere clienților săi un mediu plăcut de a petrece timpul în natură. Vă așteptăm cu drag să ne vizitați și să vă bucurați de activitățile de agrement, de o zi la plajă sau de relaxarea pe care serviciile noastre de spa interior vi le pun la dispoziție!
Nu mai aștepta! Contactează-ne direct de pe site, pe pagina de Facebook: Fisherman’s Colibița sau la telefon: 0746-511961; 0746-051344.
Pasul Tihuța- istoric
După lacul Colibița, există o listă valoroasă de locuri și clădiri pe care merită să le vizitezi din Colibița! Două dintre ele sunt chiar Pasul Tihuța și munții ce adăpostesc lacul.
Pasul Tihuța (numit și Pasul Bârgău) este o trecătoare situată în grupa nordică a Carpaților Orientali în sud-estul Munților Bârgău, la o altitudine de 1201 metri și asigură legătura între Depresiunea Dornelor și Depresiunea colinară a Transilvaniei.
Sub numele de Pasul Bârgău sau Borgo Pass, a apărut pentru prima dată după construcția pe valea Bârgăului a drumului de legătură dintre Transilvania și Bucovina, în harta elaborată ca urmare a celei de-a treia ridicări topografice austriece (1869-1887). Populară la nivel mondial a devenit însă, când Pasul Tihuța a fost menționat în romanul Dracula al lui Bram Stoker, desemnând locul unde avocatul Jonathan Harker este așteptat de caleașca contelui, să fie dus la castelul său din Carpați.
De-a lungul popularizării sale, legenda a fost reluată ca atare în ecranizările corespondente din 1931 ale cărții. Pe parcursul celor 82 de kilometri poți avea parte de mai multe atracții pe care merită să le vizitezi precum: stațiunea Piatra Fântânele, Munții Călimani și Munții Bârgăului, lacul Colibița pe care noi încercăm să îl popularizăm prin intermediul resortului nostru și a activităților pe care le organizăm pentru turiștii zonei.
Cele mai cunoscute trasee turistice sunt:
- Traseul marcat cu o cruce roșie
Acesta vă va duce către Piatra Fântânele – Poiana Toader – Valea Izvorul Lung – Satul Mita, lângă lacul de acumulare Colibița.
- Traseul marcat cu un punct roșu
El duce către Vârful Piatra Fântânele – Varful Obcioara – Vârful Zimbru.
- Traseul marcat cu bandă roșie
Acest cuprinde Piatra Fântânele – Pasul Tihuța – Vârful Măgura Calului, la 1230 de metri Dealul Frau – Pasul Grădinița.
- Traseul marcat cu un punct albastru
Pe acesta veți întâlni Izvorul lui Borcut și poteci care vă vor conduce către Munții Călimani, Munții Rodnei și Bârgăului.
Pentru cazare nu trebuie să vă faceți griji, trebuie doar să ne contactați și, odată întorși din drumeție, vă puteți bucura de frumusețea lacului Colibița la Fisherman’s Colibița Resort!
Nu mai aștepta! Contactează-ne direct de pe site, pe pagina de Facebook: Fisherman’s Colibița sau la telefon: 0746-511961; 0746-051344.
Trasee pentru drumeții în Colibița, special cocepute pentru începători!
Pe lângă aerul curat și imaginea frumoasă a lacului, Colibița este cunoscută și pentru împrejurimile care-ți taie respirația. De îndată ce pornești la pas pe potecile bătătorite, este imposibil să nu rămâi captivat de peisajele scoase din povești, de susurul apelor, de liniștea ce înconjoară pădurea.
De aceea, Fisherman’s Colibița organizează drumeții pentru cei ce aleg să-și petreacă vacanța alături de noi. Fie că este vară sau iarnă, traseele noastre te vor surprinde întotdeauna. Natura este schimbătoare, așa că mereu există posibilitatea de a face poze unice, de a te bucura de momente inedite și a te minuna de măiestria acesteia. Mai mult, la finalul unui traseu, vei putea împărtăși poveștile în jurul focului, alături de alți drumeți.
Așa cum se spune din bătrâni, dacă vei respecta natura și muntele și ele te vor respecta la rândul lor. De aceea, traseele noastre sunt gândite în funcție de gradul tău de pregătire, de durată și tipul de echipament necesar.
Așa că, nu contează dacă ești începător sau avansat, noi vom avea grijă să te simți bine!
În acest articol voi prezenta cele două trasee destinate începătorilor, care durează aproximativ 4h și se desfășoară pe aproximativ 10-11 km.
Ambele încep din resortul nostru, Fisherman’s Colibița, cunoscut pentru ospitalitate și interesul cu care ne tratăm oaspeții, dar și pentru mesele festive, activitățile de agrement și respectul pe care-l purtăm naturii!
Apoi, continuăm traseul spre satul Colibița unde veți vedea ce dă culoare locului, satul fiind cunoscut pentru mistere. Fiind un sat relocat, bătrânii locului vorbesc întotdeauna de istoria fantastică a acestuia: de la un sătuc ascuns printre munți, cunoscut doar de cei care se încumetau să facă drumul anevoios prin pădure, la fondarea unui spital de TBC, la inundarea fostului sat pentru a asigura energie orașului, iar, în prezent, o stațiune turistică cunoscută pentru beneficiile aduse sănătății, peisajele de basm și voia bună a oamenilor. Mai mult, pentru cine este suficient de curios, probabil va afla și legendele locului.
De acum, drumurile celor două trasee se despart: primul va continua spre Valea Irimia de Jos și Tăul Zânelor, iar cel de-al doilea ne va duce spre Valea Izvorul Lung și Șaua Terha.
Așa cum îi spune și numele, drumul spre Tăul Zânelor este unul magic. Deși scurt, dacă-l străbați, vei vedea o pădure pe cât de tânără, pe atât de bătrână datorită arborilor. Aceștia par zvelți, subțiri și înalți, pe când, dacă vei sta să le admiri frumusețea, vei realiza că sunt la fel de sălbatici și bătrâni precum însăși munții. Mai apoi, continuând prin Poiana Zânelor, vei auzi susurul apei și strigătul de mult apus al celor doi ciobani din cauza cărora zânele s-au mâniat. O dată ajunși la Tăul Zânelor, printre molizi, vei putea să te bucuri de lac și să admiri speciile de plante din rezervația naturală: bulbuc de munte, lalea pestriță sau roua cerului.
Cel de-a doilea traseu, este asemenea unui drum inițiatic. Acesta începe la pas ușor, domol, călătorind pe-o vale lungă, puțin abruptă și stâncoasă, alături de umbra arborilor și apa limpede ca, mai apoi, să oprim în Șaua Terha. Aici, veți putea admira crestele Călimanilor și să vă odihniți.
După ce veți vedea măreția munților, suntem convinși că veți vrea să descoperiți și celelalte taine ce le ascund. Iar, în cazul în care avem dreptate, vă invităm și la celelalte trasee ce trec dincolo de Șaua Terha, până la Vârful Buba și Pasul Grădinița sau Vârful Bistriciorul. Bineînțeles, după ce veți căpăta mai multă experiență și curaj.
Aceste drumeții scurte, care nu necesită multă experiență, ci doar voie bună, sunt potrivite și pentru o excursie de familie, dar și un teambuilding. Indiferent de context, suntem convinși că vă veți simți bine, iar echipa se va uni.
Noi vă așteptăm în resortul nostru, gata pentru o drumeții, dar și cu alte activități precum mesele festive, seri de jocuri și seri în jurul focului. Iar, dacă vreți să aflați mai multe informații despre trasee și echipamentul necesar, nu ezitați să ne contactați. Cât despre celelalte legende ce-nconjoară locul, vă așteptăm să veniți ca să le descoperiți!
Ne găsiți direct de pe site, pe pagina de Facebook: Fisherman’s Colibița sau la telefon: 0746-511961; 0746-051344.
Beneficiile saunei
Știm că și pentru tine o vacanță este remediul relaxării și scăparea de griji, dar cum ar fi ca pe lângă beneficiile pe care le vei constata instant după o vizită la Fisherman`s Colibița Resort, să obții și unele pe termen lung? Ne asigurăm că remediile noastre te vor ajuta să pleci de la noi plin de energie și voie bună. Cum facem asta? Pe lângă opitalitate, zona în care este situat resortul, activitățile pe care le punem la dispoziție și bucatele bio alese cu grijă, am pregătit pentru tine o piscină exterioară, un jacuzzi, dar și o saună. Acestea, împreună cu aerul curat și atmosfera pe măsură, au numeroase beneficii pe care le-am prezentat succint în continuare:
Stare de bine și relaxare
Indiferent de anotimp sau vremea de afară, sauna noastră este disponibilă pentru tine și momentele tale de relaxare. Ia-ți timp pentru tine sau petrece-l alături de persoana iubită și familie și îți promitem că rezultatele vor fi cu siguranță remarcabile: o stare de bine și relaxare așa cum ai visat de la această vacanță.
O piele mai moale și mai catifelată
Mulți factori contribuie la textura pielii tale, dar pentru a o păstra fină și răsfățată recomandăm sauna nostru din cadrul resortului. În plus, temperatura ridicată din saună (între 70 si 100 grade Celsius) și umiditatea (între 5% si 20%) determină organismul să transpire abundent, proces care permite eliminarea toxinelor și curățarea în profunzime a pielii.
Mușchi detensionați
Unul dintre beneficiile pe care le vei constata imediat este detesionarea corpului datorită temperaturii, eliminării toxinelor, dar și a circulației mai bune. Odată ce temperatura corpului este mai mare și bătăile inimei în creștere, circulația prin mușchi este facilitată și se induce starea de relaxare și detensionare musculară.
Un somn mai adânc
Dacă ai probleme cu somnul activitățile noastre, dar și momentele de relaxare s-ar putea să te ajute! După o zi obositoare sau în care ai făcut ceva efort fizic, câteva momente în saună pot reuși să îți inducă starea de somnolență și mediu confortabil.
Anti-stress
Ca să poți scăpa de tot haosul urban îți recomandăm metode de ralaxare într-o saună sau într-un jacuzii. Acestea contribuie semnificativ la destresare și inducerea stării de bine.
Poți încerca și simți toate acestea chiar pe pielea ta în cadrul resortului nostru, alături de o piscina exterioară, un jacuzii și lacul lângă care este situat: Colibița. Te invităm să îți oferi binemeritatele momente de detensionare și să îți ajuți corpul în acest proces prin metodele noastre încercate și confirmate de mii de clienți satisfăcuți.
Nu mai aștepta! Contactează-ne direct de pe site, pe pagina de Facebook: Fisherman’s Colibița sau la telefon: 0746-511961; 0746-051344.